Superliga Gentlemenilor cu Puteri Limitate

Pe drumul ce leagă vestul sălbatic de judeţul Botoşani, un Aro gonea cu peste 50 de km la oră, stârnind în urma lui un praf şi o hărmălaie de nedescris. Înăuntru patru supereroi îngrijoraţi, se grăbeau să ajungă cât mai repede în Rădăuţi, oraşul lor natal. Pe feţele a trei dintre ei se putea citi îngrijorarea, în timp ce cel de-al patrulea avea o expresie mai degrabă de "mă doare-n pulă". Graba lor era justificată, cei patru neavând de câteva zile bune nicio veste de la doctorul Albert Zmucştain, supereroul fizician, fondatorul Supeligii Gentlemenilor cu Puteri Limitate, (pe scurt SGPL) cu care trebuiau să se întâlnească şi să se distreze la Festivalul Hi5 România 2010. Un zvon circula prin tabără, cum că marele fizician ar fi fost răpit de o grupare criminală şi ar fi fost ţinut sechestrat undeva prin america. Presa vuia. Ziarele afişau toate pe prima pagină diferite scenarii ale răpirii precum şi consecinţele acestui fapt, ştiindu-se clar că împreună cei cinci eroi erau formidabili, dar separaţi puteau fi în cele din urmă învinşi. 


Clar că cineva dorea răul ligii, care să fim serioşi, nu făcuse decât mult bine şi vânzare sănătoasă la Petrescu pe timp de vară. Văzând că se îngroaşă gluma, cei patru eroi s-au hotărât să le-o dea la buci celor ce au îndrăznit să strice munca lor de atâta vreme.

Albert Zmucştain aveau un deosebit talent înnăscut. Nu ştia karate şi nici nu spărgea cărămizi cu capul, nu vă ambalaţi, dar avea tehnica lui supereroică de luptă, mai ales când era pe modulul "ţapăn" şi putea lovi un adversar numai cu privirea, asta dacă reuşea să-l zărească din prima. Avea şi o reputaţie deosebită, mai ales printre femeile de sex opus lui, fiind considerat un fute tot mondial şi, acum, cam toată lumea plângea după el. La auzul veştilor teribile despre răpirea sa, zece mii de minore virgine s-au sinucis în semn de protest. Pe lângă asta, primăvara tot întârzia să apară, iar berea intra cu ghionţuri.

La sediul secret al SGPL, de pe strada Salcâmilor 4a, pregătirile pentru lungul drum ce eroii îl aveau în faţă erau în toi. Întâi Winetu a schimbat toate bujiile la (Aro) Beatmobil şi a încărcat bateria, apoi micile probleme cu becurile de la semnalizare au fost repede rezolvate. Pârâţâşnicov s-a apucat de mâncat fasole şi îşi tot testa agerimea ochiului maro împuşcând cu bile de rument diferite ţinte făcute din sticle de bere goale. Din cauza unor scăpări de gaze neprevăzute, Melman a tras o răceală cumplită şi nu a putut testa Ciorapul Atomic la putere maximă. Căpitanul Sof s-a plictisit repede şi s-a dus să tragă un pui de somn la umbră. Apoi încrezători în forţele lor, au încărcat până la refuz maşina cu lăzi de bere şi au pornit peste Atlantic să înfrunte inamicul şi să-l salveze pe Zmucştain.


                                                                                  *

Trebuie să recunoaştem cinstit că asta a fost prima încercare din istorie de a trece Atlanticul, cu un Aro. Dar vorbim de eroi fără frică şi fără rău de mare. Pârâţâşnicov îşi tot dădea aere de vedetă, la volan, dar situaţia fu repede remediată, prin instalarea unui furtun de la ochiul său maro direct în rezervor. "Na, acuma cacă-te cât vrei!" De-acu încolo confort mai ceva ca la o croazieră. Aer curat, briza mării, plus economie de combustibil şi o creştere considerabilă a vitezei de deplasare până pe la vreo 80 km/oră. Vi se pare puţin? Da ce credeaţi că un Aro zboară? În fine. Socotiţi voi cam cât le-a luat eroilor să traverseze oceanul, pentru că mie mi-e lene la ora asta să fac matematici. Într-un final maşina s-a oprit pe nisipul fierbinte, fix pe o plajă plină cu nudiste care îşi afişau fără ruşine zâmbetele verticale. Toţi au coborât cu frâna de mână trasă şi s-au decis să stea câteva zile la bronzat (nu la holbat), uitând pe moment scopul venirii lor pe acest tărâm al făgăduinţei.

După ce s-au bronzat uniform (mai puţin eroul Melman, care a făcut desigur, insolaţie), s-au destrăbălat noaptea prin cluburile de fitze, şi au băut până au căzut în cap (a se citi cu cap), eroii şi-au adus aminte de misiunea lor şi au pornit s-o termine. Punând cap la cap toate indiciile descoperite pe drum, au ajuns într-un final în statul Louisiana. În oraşul New Orleans, urmele de labă se vedeau la tot pasul, semn că erau foarte aproape de ţintă. Nu trecu mult timp şi cei patru dădură de o casă mare, în faţa căreia boschetau nişte persoane deosebit de dubioase, care atrăgeau foarte mult atenţia. Maestrul Winetu a dat o raită primprejur şi când s-a întors a raportat prietenilor săi că ăsta e locul cu pricina. "L-am văzut şi pe Zmuc. Arată slăbit. Trebuie să acţionăm imediat."

Între timp situaţia în care se afla Albert Zmucştain era nu tocmai plăcută. Închis într-un laborator cu multe tuburi de heliu, era mai tot timpul legat de scaun şi forţat să se uite pe net la filmulete cu floricele, peştişori şi hamsteri drăgălaşi. Tortură deplină şi spălare de creier. Căteodată îl buşea plânsul, aşa de amărât era. Din când în când, cineva îi aducea un hamburgher şi o cană de tablă cu apă, pe care le înghiţea pe nerăsuflate. Nu înţelegea cum lumea poate să fie atât de rea. Nu înţelegea cum poţi să faci atât rău semenilor tăi fără să îţi pese, dar simţea în adâncul inimii sale înfricoşate, că salvarea este aproape. Ştia că tovarăşii de pahar nu-l vor lăsa să moară singur pe tărâm american, vor face tot ce le stă în putinţă să-l aducă înapoi acasă, teafăr şi nevătămat. Şi asta îi dădea putere.


                                                                              *

Pitiţi în spatele bandiţilor, eroii noştri îşi pregăteau în linişte deplină armele. Winetu scoase cuţitul de vânătoare, curăţă petele rămase pe el de la ultimul grătar, şi luă o duşcă de îmbărbătare din sticla de palincă. Melman scoase cu grijă un recipient de plumb şi începu să desfileteze capacul. Înăuntru se afla Ciorapul Atomic, vestita armă de anihilare în masă. Pârâţâşnicov se alimentă cu o tocăniţă de cuie, holşuruburi, şaibe, bile de rulment şi bineînţeles fasole la conservă. Şi el era gata de luptă. Căpitanul Sof îşi aprinse o ţigară şi zise plictisit: "Dacă trece vre-unu pe aici, o sa-i dau şi eu un pumn." Se aşezară pe poziţii, aşteptând momentul prielnic pentru lovitura fatală.

La un moment dat, un ciorap ateriză în mijlocul grupului de bandiţi, explodând ca un foc de artificii, schimbând brusc aerul şi transformând ziua însorită într-o noapte cumplită cu ceaţă. Apoi dintre copaci: "poc, poc, poc" ,"tu-vă muma-n cur", "pâr, pâr, pâr", "futu-vă-n gât de cocalari cocliţi", "trosc", aşa mai zburau bilele de rulment. Mai ceva ca la filmele cu rambo. Inamicii cădeau ca spicele, iar cei încă vii cereau îndurare, dar nu era timp de aşa ceva. Winetu sări artistic, ca un leu, asupra unui grup de fugari rupându-le hainele de pe ei, lipindu-i la pământ cu o singură lovitură. O luptă teribilă, doar patru oameni rămânând în final în picioare, restul fiind toţi întinşi pe decor.


Apoi au dat buzna în laborator unde se găsea Zmuc. L-au dezlegat, au închis calculatorul care i-a provocat atata suferinţă şi l-au scos la aer. Zmuc părea că-şi revine, încet, încet. I-au dat o gură de bere rece, special adusă de la Petrescu, pentru că se ştie, berea la Petrescu te pune în cap, dar te pune şi înapoi pe picioare. 
- Cum te simţi, întrebă Winetu?
- Bine. Eram îngrijorat. Mă gândeam că nu mai veniţi. Da ce-i cu zâmbetu' ăsta pe faţa ta, mă Winetu?
- Mă bucur că de data asta nu am fost rănit în luptă, sau primul care a căzut la datorie, ca în poveştile celelalte! În sfârşit povestitorul ăsta şi-a făcut milă şi de mine.
- Bun, atunci hai să mergem înapoi acasă, rosti Melman bucuros. Abia aştept să tragem un şou, ca să sărbătorim victoria noastră.
- Mda, consfinţi Căpitanul Sof.


Eroii noştri s-au întors fericiţi acasă şi viaţa şi-a reluat cursul său normal. Au tras o petrecere de ziua lui Zmuc, care va rămâne în istorie şi de care o să se vorbească mult. Totul a fost perfect, cu o singură excepţie: Ciuperman (eroul de la circulaţie), citind în ziar despre dispariţia lui Zmuc, s-a decis să-l caute şi să-l salveze de unul singur. Numai că din cauze neelucidate momentan s-a rătăcit pe undeva. Aşa că, eroii noştri au pornit într-o nouă aventură, în căutarea lui, imediat după ce le-a trecut mahmureala. 

P.S. La mulţi ani, Zmucule! Şi să ne trăieşti o mie de ani! Gaşca noastră cea fudulă te aşteaptă acasă, ca să beeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeem!