Superliga Tinerelor Femei de Comitet

Partea a II-a - O nouă ordine mondială

"Istoria ne învaţă că rozul pur stă la baza creaţiei universale, iar dacă movul de sine stătător mai are o şansă în faţa lui, maroul este complet anihilat, distrus şi şters din amintirea cosmică."

Fanta Roz

Departe de ochii lumii, nou înfiinţata Superligă a Tinerelor Femei de Comitet (pe scurt STFC) se antrena din greu pentru a trece cel mai important test de bărbăţie feminină. Adică turnatul vinului din bidonul de cinci kile cu gura largă, în altă sticlă cu gura mai îngustă, muci fiind, fără să dea pe lângă, trebuind să găsească şi soluţia cea mai elegantă, că doar erau nişte doamne. Şi asta pentru că până atunci, acest lucru era considerat imposibil de făcut de vreo deţinătoare de zâmbet vertical. Dacă Zmuca şi Hellen Ochi de Vultur  ţineau de sticla mică Bomberwoman nu putea ridica singură bidonul de cinci kile. Dacă se schimbau între ele, ba una turna prea repede, ba cealaltă nu nimerea. Nasoală treabă. Dar, aşezându-se dezamăgite în iarbă lângă celelalte supereroine, Ina Felina şi Aaelena, şi-au adus aminte de motto-ul Superligii Gentlemenilor şi atunci au avut dintr-o dată o revelaţie cosmică. "Da, noi nu putem bea din bidon?", au exclamat toate în cor! Apoi fericite că au trecut testul de bărbăţie, s-au întins pe iarba moale şi s-au apucat să vadă apusul.


Dar asfinţitul acela a fost foarte ciudat. Şi asta nu de la vin. Vinul era bun, că era de la Winetu şi el îl face de să te pizdeşti eficient nu să ai vedenii. Ei, tocmai asta li se părea că au. La orizont soarele proiecta o lumină stranie, maronie, ceva ce nimeni nu mai văzuse până atunci, atrăgându-le mult atenţia. S-au gândit că nu e nimic deosebit, doar un fenomen atmosferic mai ciudat, dar Hellen cu privirea ei uimitoare zări puhoiul distrugător ce se revărsa, ameninţarea uriaşă şi oamenii care fugeau din faţa dezastrului. Mult fum maro, multă agitaţie, multă disperare şi nimeni capabil să pună punct acestui lucru îngrozitor. Ştiind de-acum că sunt ultima şansă pe care o avea planeta în faţa monştrilor, au plecat să-i înfrunte bărbăteşte, cum numai nişte adevărate femei de comitet puteau. Au plecat la luptă folosind binecunoscutul lor slogan de îmbărbătare: "Hai noroc şi-n pizdă fire in the hole!"

*

Ajunse la locul bătăliei au văzut îndată cu cine aveau de-a face. În faţa lor se înfăţişau scene teribile. Extratereştrii maro devorau totul în calea lor: case, maşini, drumuri, poduri, aproape ca la indundaţie. Zgomote teribile zguduiau satul iar copii plângeau de mama focului, babele se văitau că şi aşa e mică pensia şi minorele suspinau ştiind că Superliga Gentlemenilor era încercuită. Tinerele Femei de Comitet priveau neputincioase păstrând deocamdată o distanţă apreciabilă de invadatori..
- Cât de mulţi sunt, exclamă Zmuca cuprinsă puţin de panică. Cum o să-i pizdim pe aştia, fără ajutorul gentlemenilor?
- Dacă ne băgăm pe ei aşa cu tupeu nu rezolvăm nimic şi o să păţim acelaşi lucru ca şi gentlemenii. Cu ăştia trebuie altfel să ne batem. Altfel nu avem nici o şansă.
Dar aducându-şi aminte de o legendă veche, dar foarte adevărată şi care funcţionase eficient în trecut, Ina Felina spuse:
- Staţi puţin! Am o idee care s-ar putea să meargă. Apropiaţi-vă!
Le şopti ceva la ureche. Zmuca şi Aaelena zâmbiră. Bomberwoman se scârpină de mirare în cap. Hellen exclamă: "Dacă e musai, e musai!"

Invadatorii se apropiau de Rădăuţi, iar armata era înfrântă. Jandarmeria era şi ea complet distrusă, că ei nu ştiau tare multe în arta războaielor intergalactice, ei ştiau numai să dea amenzi la ăia care beau o bere la statuie şi se pişau între copaci la lac. Dar ca în filmele americane cu hepi end, Superliga Tinerelor Femei de Comitet a apărut ca dintr-un vis, fiind toate îmbrăcate în halate, hotărâte să oprească o dată pentru totdeauna atacul extraterestru. Ei aveau moralul ridicat şi se uitau cu superioritate la cele cinci eroine. Deşi numărul lor era colosal, în comparaţie cu apărătoarele, asta era cam tot ce mai puteau arunca monştrii în luptă. Asaltul începuse repede, fără prea multe preliminarii, extratereştrii năpustindu-se cu toată viteza asupra oraşului. Tinerele nu schiţau nici un gest. Aşteptau ca invadatorii să se apropie la distanţa optimă pentru anihilarea totală. Şi de-odată ele îşi scoaseră toate odată halatele rămânând cu zâmbetele verticale descoperite. Se ţineau una pe alta de mână ca să efectul să fie şi mai devastator. O lumină puternică roz, mai strălucitoare decât o mie de sori învălui peisajul mohorât, incinerând tot ce era maroniu, nimicind cu o singură lovitură întreaga forţă a cotropitorilor. Totul se petrecuse într-o fracţiune de secundă. Nici n-au ştiut ce i-a lovit, aşa de intens a fost totul şi au căzut seceraţi în alergare. Anihilarea a fost completă. Nimic ce era de origine extraterestră nu a supravieţuit.

Superliga Gentlemenilor a supravieţuit încercuirii. Deşi situaţia era mai mult decât maronie, ei au avut cumpătul necesar, ştiind că până la urma se va găsi o situaţie favorabilă şi onorabilă ca totul sa se schimbe înapoi în roz. După bătălie a curs cu mulţumiri şi medalii, ba chiar eroii au fost propuşi să conducă şi lumea, spre binele ei, evident, dar ei modeşti fiind au refuzat. Economia Volovăţului a fost distrusă, dar ajutoarele de la guvern şi cele de la gigi becali au început, încet, încet să aducă satul înapoi pe linia de plutire. Rădăuţiul, cu marile sale valori culturale a fost salvat de curajul ambelor Superligi, iar ca mulţumire, ziua de 30 septembrie a devenit zi internaţională de băut şi chefuit, cu festivităţi grandioase. Ziua coincide şi cu aniversarea celor 15 ani plus, de la naşterea supereroinei Zmuca, eveniment sărbătorit evident cu multă băutură.

 Harta cu desfăşurarea ostilităţilor

La mulţi ani, Andreea!

  

Superliga Tinerelor Femei de Comitet

Partea I - Invazia

       "Legenda spune că lumea poate fi salvată. Dar nu vor fi cei cu pula mare care o s-o salveze. Ei, cel mult se vor jertfi pentru acest ideal, deşi acest act suprem va fi în zadar pentru ei!" 

Mama Omida

Din curul imensei noastre galaxii, o rasă cu totul necunoscută omenirii, se holba prin telescoape spre Pământ, cu râvnă mare pentru bogaţiile planetei noastre albastre. Gândurile lor erau negre. Planeta lor secătuită nu le mai permitea un trai decent şi astfel ajunseră disperaţi. Revoltele erau din ce în ce mai dese, neajunsurile creând probleme şi mai mari, peste care reuşeau să treacă din ce în ce mai greu. Aşa de disperaţi erau, încât minţi inimaginabil de deştepte au hotărât să invadeze pământul, să sustragă cu forţa ceea ce le era lor mai de preţ, gândindu-se ca superioritatea lor covărşitore va fi avantajul de care aveau nevoie. Plus elementul surpriză. Şi în plus pământenii păreau cam proşti şi uşor de cucerit. Şi s-au apucat de făcut calcule, planuri şi tactici. Au comparat mii de locaţii pentru a porni invazia şi în final au găsit locul perfect, cel puţin din punctul lor de vedere. Apoi, curbând spaţiul şi timpul, invadatorii au început saltul interstelar, trimiţând trupele de asalt ce vor aduce atâta calamitate pământului, bulucindu-se ca oile în faţa planetei albastre.

Ca să facă economie de curent, primarul pedelist din Volovăţ a hotărât ca pe timp de noapte să se stingă cele două becuri din sat, razele Lunii fiind mai mult decât suficiente pentru a lumina singura stradă asfaltată. Nefiind deranjaţi de acest aspect, oamenii îşi făceau în continuare treburile nocturne fără să aibă habar de ceea ce va urma. Ghiţă reuşea fără probleme să ducă la gură, pe întuneric şi a doua sticlă de rachiu, hoţii acţionau cu mai puţin stres iar, în livadă, Maricica îi făcea un grumaz bărbăţiei lui Ionică, fix sub mărul unde el a vrăjit-o pentru prima dată. Era atât de romantic, mai ales că în lumina diafană el o mângâia şi pe creştet. De-odată o sclipire intensă, maronie lumină cerul făcând-o pe Maricica să tresară.
 "Iubi, ce s-a întâmplat?"
 "Nu ştiu fă! Tu suge acolo...!"
Toată noaptea din cer au căzut stele maro, lăsând în urma lor dâre maro, cam ca artificiile de căcat de la zilele rădăuţiului. Papuşoaiele erau toate culcate la pământ iar lanurile de barabule erau pline cu nave de origine necunoscută. Dis de dimineaţă, toată lumea din sat s-a strâns pe câmp, cu mic cu mare ca să vadă minunea. Şi cum căscau gura ca la circ, un număr inimaginabil de extratereştrii au ţâşnit din navele lor, luând cu asalt comuna.

*

Între timp la Palma, aburii alcoolului creau momente de contemplare melancolică maximă. Zilele erau din ce în ce mai scurte, iar din când în când aerul rece aducea cu el mirosul toamnei. Uneori mai aducea şi mirosul unei beşini sau izul vre-unui ciorap purtat ceva mai insistent. După o vară fierbinte, plină de evenimente, Superliga Gentlemenilor cu Puteri Limitate mahmurea pe izoprene, obosită după munca depusă pentru binele omenirii. Ascultau muzică la radio şi sorbeau fericiţi bere rece la sticlă, privind mândri jarul perfect deasupra căruia sfârâiau micii de la kilăr. Făceau şi glume misogine. Dintr-o dată radioul din Beatmobil încetă a mai cânta melodia, o voce de bărbat anunţând grav:
 "Teroare le Volovăţ. Nimeni de pe planetă nu mai e în siguranţă. Armata face tot posibilul să oprească răspândirea fiinţelor venite din cosmos. Oraşul Rădăuţi, leagăn al civilizaţiei mondiale e în pericol iminent. La fel şi Marginea."
În general supereroii nu gândesc de două ori când există pericol şi nici nu ezită, ci pleacă la bătălie, punându-şi sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru binele celor mulţi. Aşa au făcut şi aceşti supereroi.

Extratereştrii înaintau cu forţă, distrugând totul iar oamenii, fără speranţă, fugeau îngroziti din calea lor. Numai cinci stăteau pe loc, cu privirile aţintite asupra inamicului, dârji, neînfricaţi şi cu pula mare. Bătălia pentru omenire stătea să înceapă. Şi POC! Pârţâşnicov scotea flăcări pe cur de mânie, culcând la pământ câte un miliard de invadatori o dată. Melman ucidea şi schilodea în masă cu ciorapul. Zmucştain trăgea precis cu lasere din ochi iar Winetu când trăgea câte un pumn în vre-unul îi mai mureau vreo trei pe acasă la nefericit. Când alienii se apropiau de Căpitanul Sof, îi apucau pe toţi căscatul a somn şi cădeau seceraţi cu milioanele. Atacutile extratereştrilor se spărgeau de cei cinci eroi aşa cum se sparg valurile oceanului de stânci sau sticlele de bere pe asfalt. Cu spume. Totuşi după două zile de batut bine şi cu un număr astronomic de victime de partea celor răi, Superliga a fost, în cele din urmă, învăluită din toate direcţiile şi parţial îngenuncheată. Numărul lor era mult mai mare decât crezuse proteveul la început şi se părea că din acel moment lumea aparţinea invadatorilor şi era la discreţia lor viitorul civilizaţiei oamenilor. Superliga nu omorâse nici măcar un sfert din potenţialul de atac al inamicului. Frica începuse a se cuibări în sufletele tuturor.

Sfârşitul primei părţi.

Stăpânu ghiulelor - Varianta bulibăşască

A fost ho dată ca nicihodată un bulibaşă ântr-un capăt di sat care avea un ochi dă sticlă şi unu care-i scăpăra şî flăcăra şî care se hocupa cu şmanglitul dă inele şî dă ghiuluri dă aur, pe care după aia le vindea pă la proşti prin piaţă. Şî hîntr-o zî, dar-ar bolile pamântului în familia sa, s-o făcut cu zăce ghiuluri nou nouţe, haduse de un neam de-a lui din ghemania. Hîntr-o zi, tuciuriu' drecului ş-o dat seama că un ghiul din ălea zăce ie făcut cu farmece, că când îl punea pă dejtu mijlociu putea s-arete muie la dujmani, făr' ca ăia să-l vadă şî să să prindă. Restu dă nouă ghiule le-a măritat pă la gherţoi: opt le-o vândut la nişte manelişti, ca să se dea şi ei mari jmecheri prin sat, şî ultimu l-o dat ca cadou la mireasă, la nuntă la ficioru lu văr-su, plus doo mii de euroi, că îi plăcea dixtracţia şî îi plăcea să să arete mare bulibaşă, fără număr. Hatunci pă năvastă-sa onceput s-o roadî tare hinvidia şî s-o mănânce la păsă, că ştia că când bulibaşă avea ghiulu' pă dejt mai hobijnuia să treacî şî pă la curve. "Îi tai belengheru ăla bleg dacă-l prind, fu-tu-i soarele mă-sii!", gândi ea nervoasî.

Sara când veni îl luă pă bărbat la hîntrebări, haplicându-i şî vreo doo culişere pi schinare şî unu în ochiu' di sticlî, di faţî cu puradei cu tăt. "Porc ţâgan curvar, stai cî ti ciufulesc io, tuţ neamu mă-tii!" Şî din lupta care o urmat, piranda o reuşît să-i zmulgî ghiulu' de pe dejt. Şî s-o apucat sî alergi prin curti ca o gainî fărî cap şî sî urli ca bezmetica: "Mai preşios! Mai preşios!" Da' cum alerga ca o jitî fărî stapân, proasta drecului s-ompedicat ş-o dat cu muia di ţarînî, prapadind totodatî şî preţiosu' ghiul prin earba crescutî mari. Na amu cautî-l. Tăţ ţâganii erau cu făţoaiele-n iarbă, scotocind dupî ghiul, cî mari avere mai pierduserî şî iera mari ocarî la suflet. De la furie ochiu' nevânăt a lui bulibaşă s-o apucat să flăcăreze şî mai tari. Profitând di neatenţia lu tat-su care iera amu hocupat cu tuningu aplicat lu mecla lu muier-sa, un puradel găsî ghiulu, dar se hotărâse s-ăl ţînă pentru el, ca sî fii mai productiv când se hocupa cu ciordeala prin aftobuzi.

Auzînd balamuc în curte la bulibaşă o droaie di ţâgani s-o hadunat ca şirc. Neamuri de-ale lui, neamuri de-ale ei, şî gata scandalu'. Şî cum îi lejea ţâganeascî, dă-i pizdon întri clanuri, ca la Posada, mai ales dacî uni mai aveau şî câti o jumicî la bord. Şî s-o apucat tuciurii di scos arsenalu din dotare şî dă-i cu spitalizări în stânga şî dreapta. O bătut ăia tăt ce-o prins. Oameni, fimei, copchi, cai  ş-o spart tăti parbrizîle la căruţi ş-o dat foc la capchiţâli cu fân. Noroc c-o vinit jandarmii cu proteveu' şî i-o potolit cu bastoanili, cî sî lasa cu muarti di om. Ghiulu nu l-o mai găsît nişiodată, da' din cauza lui o ramas o samânţă di scandat întri clanuri şî din când în când îş mai aduc aminte di poveste şî îş crapî unu altuia capurili.

Ca de la ţâgan la tâgan, Delo bahtalo, trăi-v-ar neamu!

Sentimental

Stăteam pe aleea plină de frunze ruginii căzute, privind melancolic la trecătorii de pe celălalt trotuar, fiecare zorind în treaba lui. Soarele călduţ de toamnă îmi gâdila plăcut faţa. O aşteptam de ceva vreme şi ea trebuia să sosească din clipă în clipă. Şi eu ştiam asta! O simţeam cum se apropie... Îmi doream să fiu numai eu acolo la sosirea ei, fără altcineva. Emoţiile îmi creşteau pulsul şi din cauza lor aveam fluturaşi în stomac şi în burtă. De-odată am auzit-o venind şi i-am simţit şi parfumul iar momentele petrecute în aşteptare luară brusc sfârşit. Şi aşa am fost eliberat de tensiune.

Un lucru este sigur. Nu mai manânc fasole cu ceapă dimineaţa şi varză la amiază!