Făt-Frumos şi Prâslea cel Voinic
Într-o noapte caldă de vară, pe când se aflau pe un tărâm mistic, cei doi său refugiat, din întâmplare într-un hol de cort. Era zăbuşeală şi întuneric. La început n-au simţit nici o prezenţă ciudată pe lângă ei. Nu aveau de unde să ştie că acolo s-a ascuns ca să se răcorească, şi legendara şi înfricoşătoarea Octopusy sau The Kraken, aşa cum mai era denumită, cea de care se temea toată lumea şi care nu stătea mult pe gânduri dacă era nevoie să-şi protejeze teritoriul. Lupta care s-a dat în micul spaţiu a fost una de povestit la nepoţi sau de trecut în manuale. Numai tăvăleli şi gemete. Făt-Frumos lupta cu mâna până la cot în interiorul monstrului, care scotea numai sunete ciudate: "pusichet, pusichet, păpuşeăă...". Dar el ducea o luptă disperată, inegală, fiind atras din ce in ce mai înăuntru de ventuzele Octopusey. Dar în acel moment greu, Prâslea cel Voinic l-a prins ferm dar în acelaşi timp şi tandru de mână pe Făt-Frumos şi cu o mişcare amplă l-a tras înapoi afară. A aruncat peste el cu votcă vie, fără suc, ceea ce i-a dat eroului puteri nebănuite. După alte câteva gemete şi o pauză de căcare, cei doi, ţinându-se de mână, au reuşit în cele din urmă să învingă Krakenul. Asta i-a unit pe vecie.
Au urmat zeci de aventuri, multe dintre ele neputând fi povestite, dar şi mici certuri, cu palme muncite aruncate peste feţe arse de soare sau bătute de vânt, urmate de împăcări şi altele de gen. Dar ceea ce a contat a fost că în ciuda greutăţilor, au rămas nedespărţiţi.
Au urmat zeci de aventuri, multe dintre ele neputând fi povestite, dar şi mici certuri, cu palme muncite aruncate peste feţe arse de soare sau bătute de vânt, urmate de împăcări şi altele de gen. Dar ceea ce a contat a fost că în ciuda greutăţilor, au rămas nedespărţiţi.
- Final -