Partea I - Revederea
"Băi, suntem piraţi, sau ce pula mea?"
Deşi soarele se afla aproape de asfinţit, căldura era încă sufocantă, iar la mal nu se putea distinge nici o formă umană sau ceva activitate. Parcă dispăruse toată lumea, iar de departe, portul părea mai degrabă părăsit şi bântuit. Toată lumea stătea ascunsă la umbră, aşteptând apropierea serii răcoroase. Spre micul port o barcă înainta alene printre valurile mici, de ziceai că cei doi care se aflau întrânsa nu aveau nici o grabă pe lumea asta. Dar asta nu era adevărat. Cei doi doreau să ajungă cât mai repede la ţărm, fiind chinuiţi de o sete teribilă, numai că le era cam lene să vâslească. Dar odată cu apropierea de intrarea în port, nasurile lor adulmecară de departe mirosul berii, şi astfel viteza bărcii crescu considerabil, cei doi începând a-şi da ceva interes în ale vâslitului. La finalul drumului proptiră barca lângă debarcader apoi fără a mai sta pe gânduri porniră spre crâşmă. Abia aşteptau să bea o (8) bere rece şi să crape o sămânţă de bostan la un leu cinzeci suta de grame. Înâuntru o hărmălaie de nedescris pentru că nişte handralăi jucau poker şi făceau mai multă gălăgie decât consumaţie. Cei doi s-au aşezat la o masă şi au comandat prima bere, dar se pare că halba avea o gaură largă sus şi toată berea s-a scurs repede pe gâtlejurile lor însetate. Aşa că au trecut la a doua. Şi aşa mai departe...
Nimeni nu cunoştea adevărata lor identitate. La prima vedere păreau doi marinari pârliţi, de ăia care-i vezi beţi dimineaţa prin şanţuri, care nu pot duce mai mult de trei beri una după alta. Dar cum bine se ştie aparenţele înşeală. Ochii lor şireţi iscodeau fiecare colţ al crâşmei, fiecare beţivan în parte, fiecare muiere, fiind oricând pregătiţi să riposteze crunt dacă erau oarecum ameninţaţi. Şi nici nu stăteau fără nici un scop precis. N-au străbătut ditamai oceanul numai ca să se îmbete în acest port uitat de lume. Aşteptau pe cineva şi întâlnirea avea să se producă nu peste multă vreme.
Numele lor erau de legendă printre comunităţile de piraţi şi de ele erau legate sute de poveşti de eroism. Nu de puţine ori au înfruntat uragane teribile în diversele lor aventuri şi nu de puţine ori au împârţit şi ultima picătură de rachiu pe vestita lor corabie, Jumica Neagră. Tot timpul la bine şi la rău, dar mai mult la bine, că foarte rar li se întâmpla ceva rău. Când se luptau cu neprevăzutul, tot timpul ieşeau în câştig, mai ales la petreceri. Sigur se vor mai scrie cărţi multe cu aventurile lor, aşa de celebri erau. Dar să continuăm.
La un moment dat, trei inşi s-au apropiat de masa lor, făcîndu-şi cu greu loc prin înghesuiala din crâşmă. Unul era micuţ, slăbuţ şi avea un papagal fioros, dar viu colorat pe umăr care înjura de mama focului. Numele lui era Blblood Cursarul, fiind renumit pentru vânturile pe care le trăgea spre pânze iar cu el la bord, Jumica Neagră devenea astfel cea mai rapidă corabie din lume. Cel de-al doilea scotea nişte sunete ciudate când păşea, aşa ca de clopoţel, zing-zing, de ziceai că se apropie Crăciunul. În tinereţile lui, îşi arătase de multe ori bărbăţia şi curajul, salvând o dată de unul singur o sută de minore de pe o corabie în flăcări. A fost supranumit Rechinul, fiindcă îi plăcea tare să umble după peşte (înţelegeţi voi), fiind încă un pirat temut printre femele, deşi acum la bătrâneţe unele părţi ale corpului au cam început să cam dea rateuri. Lessof cel Domol era cel de-al treilea pirat şi era un om bun la toate. Putea să vegheze în vârful catargului sau să stea la cârmă şi în acelaşi timp să se joace cu PSP-ul portabil, fără să aibe vreodată probleme cu navigaţia. Când nu se ocupa cu treburile numite mai sus, stătea cu mâinile băgate până la coate în buzunare.
- Mii de tunete, exclamă Rechinul cu Clopoţel. Picior de Lemn cel Lung şi Barbă Negru! Ce vânt v-aduce p'aci, prin portul ăsta uitat de lume?
- Ia loc cu noi la masă şi o să afli, spuse Barbă Negru. Şi făcând semn spre burdăhănosul de la bar: Chelner, încă un rând! Bă, dar voi aici v-ați găsit să o ardeți?
- Noi am venit cu o propunere pe care n-o s-o puteţi refuza, spuse Picior de Lemn cel Lung. Lessof, dacă tot te mai gândești la pensionare, cred că ce avem de zis te va face să te răzgândești. Dar nu aici, că sunt prea multe urechi străine, și nu acum. Sunteți invitați la bordul navei pentru cină. Dar să bem ceva mai întâi, că nu e grabă!
După opt beri băute de fiecare persoană, au hotărât că le e foame și au părăsit crâșma, spre a băga ceva la ghiozdan pe corabie. Un oftat îl cuprinse pe Blblood când păşi iar pe punte. Într-adevăr, îl legau multe amintiri plăcute de Jumica Neagră şi de echipajul ei. După ce au cinat în stil tradiţional, pirateresc, Picior de Lemn a deschis subiectul pentru care se aflau toţi acolo:
- Bă! Toată viaţa am umblat după comori şi shouri şi când n-am umblat după ele, am străbătut oceanul aşa, cu sticla în bot, numai ca să nu mergem acasă. Am fost aproape peste tot. Aproape...
- Că mai este un singur loc unde ÎNCĂ nu am ajuns, zâmbi Barbă Negru!
- Ştiţi şi voi Legenda Cufărului cu Beri, continuă Picior de Lemn. Ei, vreau să vă spun pe onoarea mea de pirat, că nu e doar o legendă.
- Pffff! E numai o poveste, pufni indignat Rechinul. Nu există! Şi dacă există, cufărul e ascuns undeva unde nu-l poate găsi nimeni.
- Adevărat! Dar asta numai dacă nu ai o hartă! Domnilor, zilele când cotrobăiam orbeşte insulele din ocean s-au încheiat.
Şi atunci scoase de la piept o bucată de hârtie mâzgâlită şi o puse pe masă în faţa tuturor. Cei trei piraţi au rămas pur şi simplu cu gurile căscate. Ce vedeau în faţa ochilor, era drumul spre cea mai mare comoară pe care o puteai avea. Ceea ce păru acum câtva timp intangibil, începuse a lua formă. Destinul le deschise o nouă poartă.
- Domnilor, cufărul ne aşteaptă. Este real şi eu cel puţin abia aştept să-l deschid. Dar ca să ajungem acolo, Jumica Neagră are nevoie de întreg echipajul. Şi numai voi trei lipsiţi. Ce ziceţi, câini de mare bătrâni, ne băgăm? Băi, suntem piraţi, sau ce pula mea?
- Normal! Că m-am săturat de stat pe net, pe pornhub toată ziua, spuse încântat Rechinul.
- Sigur, spuse şi papagalul de pe umărul lui Blblood. Să pornim imediat la drum!
- Mda, spuse şi Lessof.
- Ahoy, urlară toţi în cor! Uraaaaaaa!
Nimeni nu cunoştea adevărata lor identitate. La prima vedere păreau doi marinari pârliţi, de ăia care-i vezi beţi dimineaţa prin şanţuri, care nu pot duce mai mult de trei beri una după alta. Dar cum bine se ştie aparenţele înşeală. Ochii lor şireţi iscodeau fiecare colţ al crâşmei, fiecare beţivan în parte, fiecare muiere, fiind oricând pregătiţi să riposteze crunt dacă erau oarecum ameninţaţi. Şi nici nu stăteau fără nici un scop precis. N-au străbătut ditamai oceanul numai ca să se îmbete în acest port uitat de lume. Aşteptau pe cineva şi întâlnirea avea să se producă nu peste multă vreme.
Numele lor erau de legendă printre comunităţile de piraţi şi de ele erau legate sute de poveşti de eroism. Nu de puţine ori au înfruntat uragane teribile în diversele lor aventuri şi nu de puţine ori au împârţit şi ultima picătură de rachiu pe vestita lor corabie, Jumica Neagră. Tot timpul la bine şi la rău, dar mai mult la bine, că foarte rar li se întâmpla ceva rău. Când se luptau cu neprevăzutul, tot timpul ieşeau în câştig, mai ales la petreceri. Sigur se vor mai scrie cărţi multe cu aventurile lor, aşa de celebri erau. Dar să continuăm.
La un moment dat, trei inşi s-au apropiat de masa lor, făcîndu-şi cu greu loc prin înghesuiala din crâşmă. Unul era micuţ, slăbuţ şi avea un papagal fioros, dar viu colorat pe umăr care înjura de mama focului. Numele lui era Blblood Cursarul, fiind renumit pentru vânturile pe care le trăgea spre pânze iar cu el la bord, Jumica Neagră devenea astfel cea mai rapidă corabie din lume. Cel de-al doilea scotea nişte sunete ciudate când păşea, aşa ca de clopoţel, zing-zing, de ziceai că se apropie Crăciunul. În tinereţile lui, îşi arătase de multe ori bărbăţia şi curajul, salvând o dată de unul singur o sută de minore de pe o corabie în flăcări. A fost supranumit Rechinul, fiindcă îi plăcea tare să umble după peşte (înţelegeţi voi), fiind încă un pirat temut printre femele, deşi acum la bătrâneţe unele părţi ale corpului au cam început să cam dea rateuri. Lessof cel Domol era cel de-al treilea pirat şi era un om bun la toate. Putea să vegheze în vârful catargului sau să stea la cârmă şi în acelaşi timp să se joace cu PSP-ul portabil, fără să aibe vreodată probleme cu navigaţia. Când nu se ocupa cu treburile numite mai sus, stătea cu mâinile băgate până la coate în buzunare.
- Mii de tunete, exclamă Rechinul cu Clopoţel. Picior de Lemn cel Lung şi Barbă Negru! Ce vânt v-aduce p'aci, prin portul ăsta uitat de lume?
- Ia loc cu noi la masă şi o să afli, spuse Barbă Negru. Şi făcând semn spre burdăhănosul de la bar: Chelner, încă un rând! Bă, dar voi aici v-ați găsit să o ardeți?
- Noi am venit cu o propunere pe care n-o s-o puteţi refuza, spuse Picior de Lemn cel Lung. Lessof, dacă tot te mai gândești la pensionare, cred că ce avem de zis te va face să te răzgândești. Dar nu aici, că sunt prea multe urechi străine, și nu acum. Sunteți invitați la bordul navei pentru cină. Dar să bem ceva mai întâi, că nu e grabă!
După opt beri băute de fiecare persoană, au hotărât că le e foame și au părăsit crâșma, spre a băga ceva la ghiozdan pe corabie. Un oftat îl cuprinse pe Blblood când păşi iar pe punte. Într-adevăr, îl legau multe amintiri plăcute de Jumica Neagră şi de echipajul ei. După ce au cinat în stil tradiţional, pirateresc, Picior de Lemn a deschis subiectul pentru care se aflau toţi acolo:
- Bă! Toată viaţa am umblat după comori şi shouri şi când n-am umblat după ele, am străbătut oceanul aşa, cu sticla în bot, numai ca să nu mergem acasă. Am fost aproape peste tot. Aproape...
- Că mai este un singur loc unde ÎNCĂ nu am ajuns, zâmbi Barbă Negru!
- Ştiţi şi voi Legenda Cufărului cu Beri, continuă Picior de Lemn. Ei, vreau să vă spun pe onoarea mea de pirat, că nu e doar o legendă.
- Pffff! E numai o poveste, pufni indignat Rechinul. Nu există! Şi dacă există, cufărul e ascuns undeva unde nu-l poate găsi nimeni.
- Adevărat! Dar asta numai dacă nu ai o hartă! Domnilor, zilele când cotrobăiam orbeşte insulele din ocean s-au încheiat.
Şi atunci scoase de la piept o bucată de hârtie mâzgâlită şi o puse pe masă în faţa tuturor. Cei trei piraţi au rămas pur şi simplu cu gurile căscate. Ce vedeau în faţa ochilor, era drumul spre cea mai mare comoară pe care o puteai avea. Ceea ce păru acum câtva timp intangibil, începuse a lua formă. Destinul le deschise o nouă poartă.
- Domnilor, cufărul ne aşteaptă. Este real şi eu cel puţin abia aştept să-l deschid. Dar ca să ajungem acolo, Jumica Neagră are nevoie de întreg echipajul. Şi numai voi trei lipsiţi. Ce ziceţi, câini de mare bătrâni, ne băgăm? Băi, suntem piraţi, sau ce pula mea?
- Normal! Că m-am săturat de stat pe net, pe pornhub toată ziua, spuse încântat Rechinul.
- Sigur, spuse şi papagalul de pe umărul lui Blblood. Să pornim imediat la drum!
- Mda, spuse şi Lessof.
- Ahoy, urlară toţi în cor! Uraaaaaaa!
Sfârşitul primei părţi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu