duminică, 9 mai 2010

Piraţii "Caribeu" - Cufărul cu Beri

Partea a II-a  - În ghearele uraganului


"Cursarule, bagă vânt în pânze!"


Fiecare pirat din lume, fie că e vestit ca eroii din poveste sau are o identitate obscură, visează la cât mai multe comori. Dar scopul existenţei fiecărui pirat este dedicat descoperirii Comorii celei mai mari, o comoară care singură le eclipsează pe toate celelalte. Şi este vorba de Cufărul cu Beri. Şi nu e vorba de orice fel de beri, ci de alea care nu se termină niciodată. Şi legenda spune că sunt douăzeci la număr şi sunt reci şi proaspete tot timpul. Extraordinar! 

Jumica Neagră înainta agale pe apele line ale oceanului, împinsă de un vânt bun din pupa. Încet, încet, dispăreau în valuri toate formele de relief ale insulei, incusiv portul, urmând ca din clipă în clipă să nu se mai zărească nimic în afară de apă. Pentru lungul drum ce îl aveau înainte îşi făcuseră provizii suficiente, astfel încât să nu aibă probleme mai târziu. Vremea bună  aducea un plus de veselie pe punte şi toate mergeau strună. La cârmă se afla Lessof, butonând cu interes PSP-ul iar de veghe în vârful catargului stătea Blblood. Ceilalţi nefiind de cart, stăteau să se bronzeze pe punte, cu romu' în bot, cum şade bine marinarului pe o corabie.

Picior de Lemn şi Barbă Negru au reuşit să pună mâna pe hartă de mai bine de un an dar neavând un echipaj bun, cu care să pornească au fost forţaţi să stea într-un port şi să bea seară de seară. Au tot încercat diferiţi oameni pentru echipaj, în scurte călătorii, dar toţi s-au dovedit până la urmă a fi lichele. Normal doar erau piraţi. Găsirea unor oameni buni s-a dovedit a fi mai grea decât anticipaseră. Dar într-o zi, în faţa corabiei, trei femei pirat se tot foiau de colo colo, vrând să se angajeze şi spunând că se pricep la diverse treburi. Fiind presaţi de timp, piraţii au acceptat, dovedindu-se la final că au făcut o alegere bună. Femeile ştiau să facă de mâncare, făceau curăţenie lună şi nu făceau nazuri la tradiţionalele seri de tras la măsele. Femei de comitet. Zmuca se pricepea de minune la făcut brăţărele, la cusut pânzele pe unde se rupeau şi la manevrarea parâmelor, lucru foarte important pe o corabie. Bomberwoman era maestră la tras cu tunul, plantând bombe prin toate corăbiile inamice. În doi timpi şi trei mişcări monta ghiuleaua la tun, turna paful de puşcă şi zdrang câte una fix în inamic. Dar nu ar fi reuşit să nimerească chiar toate ţintele fără ajutorul Elenei Ochi Ager, care era cea de-a treia femeie pirat.


Se împlinea a zecea zi de când erau pe mare şi vântul era, cu mici diferenţe, la fel ca în prima zi. Băuseră crunt în fiecare seară dar nu se simţeau obosiţi, ba chiar dornici să continue. După o zi liniştită, înainte de apusul soarelui, Barbă Negru, ţipă dintr-o dată, alarmat, din vârful catargului:
- Corabie la orizont! Vine de la nord-est, şi pare că s-ar ţine după noi!
Privind încruntat prin ochean, Picior de Lemn spuse puţin îngrijorat:
- Mii de trăsnete! E Jandarmeria oceanului. Ne-au reperat şi vor probabil să ne prindă.
- Numai să încerce, spuse papagalul lui Blblood, avem cea mai rapidă corabie din lume!
- Bomberwoman, pregăteşte tunurile, pentru orice eventualitate!
În curând peste ocean se lăsă o noapte ca de smoală. Piraţii au scos ceva de băut, dar parcă nu prea le intra romul pe gât. Toată lumea întorcea instinctiv capul spre pupa, aşteptându-se ca barca jandarmeriei să răsară dintr-o dată din întunericul nopţii. Zorii dimineţii au adus veşti şi mai proaste. Deşi vântul nu scăzuse pe timpul nopţii, ba din contră, se înteţise, corbia jandarmeriei era acum cam la jumătatea distanţei care se înregistrase cu o seară înainte. Se mişca foarte repede.
- Să ne pregătim de luptă, spuse Rechinul, zornăind clopoţelul de emoţie.
- Cursarule, bagă vânt în pânze! Nu ne prind ăştia cu una cu două!

Pe corabia jandarmeriei, amiralul Ciu privea prin ochean la mogâldeţele ce se agitau de zor pe Jumica Neagră. Un zâmbet îi apăru dintr-o dată pe chip, deşi în adâncul inimii sale sentimentul provocat era tocmai opus. Fusese şi el odată pirat, liber să facă ce vrea, dar a facut greşeala să se însoare. Şi cum un rău nu vine niciodată singur şi ce omul îşi face cu mâna lui, lucru manual se cheamă, s-a înrolat şi în Jandarmeria oceanului. Proastă decizie. A jurat să captureze Jumica Neagră, urmărind-o încă de pe vremea chinezilor, iar acum premiul cel mare pentru el, se afla chiar în faţa lui. Şi acum el avea avantajul, echipajul lui fiind mult mai numeros şi corabia Dacia fiind cea mai dotată dintre toate ale jandarmeriei.


Convinşi că până la lăsarea serii se va lăsa cu bătălie, piraţii s-au apucat serios de băut, pentru îmbărbătare. Dar nasurile lor simţiră şi altceva, nu numai mirosul rachiului. Furtună! Într-adevăr, la vest nori negri se adunau şi din când în când, de departe, câte un bubuit surd ajungea până la urechile lor. Încet, încet, în minţile lor încolţi o idee. Repede, Bloblood scoase laptopul, intră pe internet şi verifică ce fel de furtună e şi ce intensitate are, făcu repede un calcul, apoi hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi: 
- Schimbaţi cursul, o să fugim cu furtuna. Să vedem dacă au tupeul să ne urmărească acum!
- De foarte mult timp nu am mai navigat printr-o furtună! Toată lumea la posturi! Asiguraţi alimentele şi băutura! Nu avem timp de pierdut!
La bordul Daciei, amiralul Ciu, trânti nervos cu pumnul în volan, neînţelegând manevrele piraţilor. 
- Sunt nebuni? Ce dracu i-a apucat să se bage direct în uragan. Oare nu ştiu că ăsta e Uraganul Ina şi că puţine sunt corăbiile care-i supravieţuiesc?


Uraganul Ina era cea mai mare furtună care putea să apară în ocean. Era atât de intensă, încât, marinarii şi piraţii preferau să o ocolească, chiar dacă asta însemna un ocol considerabil, iar cei care se întâlneau cu ea, erau foarte nenorocoşi. Şi să te arunci direct în braţele ei, era nebunie curată. Şi chiar asta făcea Jumica Neagră, cu tot cu echipaj, fiind repede înghiţită de cenuşiul norilor. Dintr-o dată corabia fu smucită de un vânt teribil, făcând catargele să scârţâie îngrozitor. Lumina se diminuase simţitor iar oceanul mugea în jurul lor. Pluteau în derivă, pentru că nimeni nu mai putea controla cu precizie barca iar valurile care se înălţau ca munţii păreau că vor să strivească coaja de nucă de la picioarele lor. Lupta cu furtuna dură toată noaptea şi a doua zi, istovind tot echipajul. Spre seară se părea că furia uraganului a mai scăzut, dându-le piraţilor un mic răgaz, dar începând cu a treia zi de dimineaţă, îşi reluă tăria. Ina nu vroia să le dea drumul aşa cu una cu două.








Sfârşitul părţii a II-a













0 comentarii:

Trimiteți un comentariu