duminică, 21 februarie 2010

Sui la deal, cobor la vale!

Facem ce facem şi în loc să mergem în club la agăţat femele, facem ţuşti pe câte un deal. E sfârşit de săptămâna, deci tre să bem la altitudine. Săptămâna asta am ales Rarăul că nu am mai fost de mult pe acolo.
- Bă, cum îmi stă rucsacu'?
La care Liviu râzând:
- "Mda!"
- Las că îl repar eu pe tren...
De la zis până la făcut e cale lungă, totuşi. Şi riscam, dacă nu eram atent, să-mi bag paharu' în ochi, în loc să-l duc la gură. Aşa că am hotărât să nu mă mai ocup de el. Dă-l în ¤&%* mea de rucsac. Să aibă şi Indianu' în ce da cu şutu'.

Drumul, ca orice traseu pe munte, era în pantă. Acum trebuia sa bag textul ăla cu vrăjeala că efortul depus la urcat a fost incununat cu un peisaj mirobolant, de basm, pe care nu te mai săturai să-l priveşti. Era beznă ca-n cur, luminam cu frontala, era ceaţă, mi-era sete şi mă dureau picioarele. Graba nefiind mare totuşi, am ajuns la Cabana Meteo pe la două noaptea, cum îi şade bine călătorului. Ca să nu dormim cu burta goala, am servit cate un cinzeci cu "mon ami Mao". Cine nu-l ştie pe Mao, să dea un gugăl sărci. Apoi somn.

Cine nu l-a auzit pe Indian sforăind, mai are încă mult de trăit. Omul ăsta cănd doarme, se dedică total sforăitului, indiferent de condiţiile de cazare, presiune atmosferică sau sticle goale. Ultima dată am avut impresia că taie copacii în mijlocul pădurii, dacă vă puteţi imagina aşa ceva. Dădea aşa de aprig cu toporul, dobora stejaru', îl făcea butuci, suia butucii în camion şi îi şi transporta la eger. Singur. Echipa completă, ce mai. Dacă mai dormea vreo două ore îţi construia şi o cabană complet mobilată, cu verandă şi loc de făcut grătar. Mare om!

Sâmbătă a fost o zi ploioasă şi mohorâtă. De dimineaţă barolitrul a tot căzut, câte un cincizeci, câte un cincizeci, iar la amiază s-a declanşat furtuna în sticle. Să nu arunci un câine afară, nu altceva. Dar nu s-a plâns nimeni. Toate pânzele sus! Şi iar somn, şi iar solo Indianu' la tăiat lemne. De plimbat nu a mai fost nimeni în stare, din cauza vizibilităţii extrem de reduse. Abia vedeam la un metru de pat. Şi vorbind de pat, "Ah, Liviu????"

Duminică am încheiat socoteala cu Rarăul. Mulţumesc pe această cale doamnei Vica Ciobanu, de la Cabana Meteo, pentru ospitalitate şi pentru faptul ca ne-a suportat două zile. Sui la deal cobor la vale, sunt fudul şi mă ţin mare...



Un comentariu: