Superliga Tinerelor Femei de Comitet

Partea I - Invazia

       "Legenda spune că lumea poate fi salvată. Dar nu vor fi cei cu pula mare care o s-o salveze. Ei, cel mult se vor jertfi pentru acest ideal, deşi acest act suprem va fi în zadar pentru ei!" 

Mama Omida

Din curul imensei noastre galaxii, o rasă cu totul necunoscută omenirii, se holba prin telescoape spre Pământ, cu râvnă mare pentru bogaţiile planetei noastre albastre. Gândurile lor erau negre. Planeta lor secătuită nu le mai permitea un trai decent şi astfel ajunseră disperaţi. Revoltele erau din ce în ce mai dese, neajunsurile creând probleme şi mai mari, peste care reuşeau să treacă din ce în ce mai greu. Aşa de disperaţi erau, încât minţi inimaginabil de deştepte au hotărât să invadeze pământul, să sustragă cu forţa ceea ce le era lor mai de preţ, gândindu-se ca superioritatea lor covărşitore va fi avantajul de care aveau nevoie. Plus elementul surpriză. Şi în plus pământenii păreau cam proşti şi uşor de cucerit. Şi s-au apucat de făcut calcule, planuri şi tactici. Au comparat mii de locaţii pentru a porni invazia şi în final au găsit locul perfect, cel puţin din punctul lor de vedere. Apoi, curbând spaţiul şi timpul, invadatorii au început saltul interstelar, trimiţând trupele de asalt ce vor aduce atâta calamitate pământului, bulucindu-se ca oile în faţa planetei albastre.

Ca să facă economie de curent, primarul pedelist din Volovăţ a hotărât ca pe timp de noapte să se stingă cele două becuri din sat, razele Lunii fiind mai mult decât suficiente pentru a lumina singura stradă asfaltată. Nefiind deranjaţi de acest aspect, oamenii îşi făceau în continuare treburile nocturne fără să aibă habar de ceea ce va urma. Ghiţă reuşea fără probleme să ducă la gură, pe întuneric şi a doua sticlă de rachiu, hoţii acţionau cu mai puţin stres iar, în livadă, Maricica îi făcea un grumaz bărbăţiei lui Ionică, fix sub mărul unde el a vrăjit-o pentru prima dată. Era atât de romantic, mai ales că în lumina diafană el o mângâia şi pe creştet. De-odată o sclipire intensă, maronie lumină cerul făcând-o pe Maricica să tresară.
 "Iubi, ce s-a întâmplat?"
 "Nu ştiu fă! Tu suge acolo...!"
Toată noaptea din cer au căzut stele maro, lăsând în urma lor dâre maro, cam ca artificiile de căcat de la zilele rădăuţiului. Papuşoaiele erau toate culcate la pământ iar lanurile de barabule erau pline cu nave de origine necunoscută. Dis de dimineaţă, toată lumea din sat s-a strâns pe câmp, cu mic cu mare ca să vadă minunea. Şi cum căscau gura ca la circ, un număr inimaginabil de extratereştrii au ţâşnit din navele lor, luând cu asalt comuna.

*

Între timp la Palma, aburii alcoolului creau momente de contemplare melancolică maximă. Zilele erau din ce în ce mai scurte, iar din când în când aerul rece aducea cu el mirosul toamnei. Uneori mai aducea şi mirosul unei beşini sau izul vre-unui ciorap purtat ceva mai insistent. După o vară fierbinte, plină de evenimente, Superliga Gentlemenilor cu Puteri Limitate mahmurea pe izoprene, obosită după munca depusă pentru binele omenirii. Ascultau muzică la radio şi sorbeau fericiţi bere rece la sticlă, privind mândri jarul perfect deasupra căruia sfârâiau micii de la kilăr. Făceau şi glume misogine. Dintr-o dată radioul din Beatmobil încetă a mai cânta melodia, o voce de bărbat anunţând grav:
 "Teroare le Volovăţ. Nimeni de pe planetă nu mai e în siguranţă. Armata face tot posibilul să oprească răspândirea fiinţelor venite din cosmos. Oraşul Rădăuţi, leagăn al civilizaţiei mondiale e în pericol iminent. La fel şi Marginea."
În general supereroii nu gândesc de două ori când există pericol şi nici nu ezită, ci pleacă la bătălie, punându-şi sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru binele celor mulţi. Aşa au făcut şi aceşti supereroi.

Extratereştrii înaintau cu forţă, distrugând totul iar oamenii, fără speranţă, fugeau îngroziti din calea lor. Numai cinci stăteau pe loc, cu privirile aţintite asupra inamicului, dârji, neînfricaţi şi cu pula mare. Bătălia pentru omenire stătea să înceapă. Şi POC! Pârţâşnicov scotea flăcări pe cur de mânie, culcând la pământ câte un miliard de invadatori o dată. Melman ucidea şi schilodea în masă cu ciorapul. Zmucştain trăgea precis cu lasere din ochi iar Winetu când trăgea câte un pumn în vre-unul îi mai mureau vreo trei pe acasă la nefericit. Când alienii se apropiau de Căpitanul Sof, îi apucau pe toţi căscatul a somn şi cădeau seceraţi cu milioanele. Atacutile extratereştrilor se spărgeau de cei cinci eroi aşa cum se sparg valurile oceanului de stânci sau sticlele de bere pe asfalt. Cu spume. Totuşi după două zile de batut bine şi cu un număr astronomic de victime de partea celor răi, Superliga a fost, în cele din urmă, învăluită din toate direcţiile şi parţial îngenuncheată. Numărul lor era mult mai mare decât crezuse proteveul la început şi se părea că din acel moment lumea aparţinea invadatorilor şi era la discreţia lor viitorul civilizaţiei oamenilor. Superliga nu omorâse nici măcar un sfert din potenţialul de atac al inamicului. Frica începuse a se cuibări în sufletele tuturor.

Sfârşitul primei părţi.