Tezaur găozaur

Dacii ne-au lăsat moştenire un tezaur inestimabil de valoros. O mulţime de cuvinte folosite de ei pe când făceau socializare cu romanii la Dunăre, le mai folosim şi azi: brad, brânză, varză, viezure, căcat, barză şi suntem şi azi consideraţi un popor dârz, ca zimbrii care zburdă prin codri. Dar cele mai importante aspecte din viaţa lor rămase şi astăzi, sunt sărbătorile. Şi dacii aveau o grămadă: "Ziua aruncatului în suliţe", "Sărbătoarea Ursului",  "Halloweenul", şi multe altele, că ştiau să se distreze. Nu de puţine ori o ardeau cu rachie până dimineaţa şi se borau pe ei sau dormeau cu capul pe masă sau pe calea ferată. De weekend-uri nici nu mai pomenesc. Şou total. Mai naşpa era de halouinu ăla, că în crâşme, dacă nu erai costumat în vampir, pirat, prinţesa daiana sau maicăl gecsăn ori nu te primeau, ori se uitau toţi lung la tine. Unii numai cu un singur ochi, că erau piraţi.

Doar dacii liberi, cei cu atitudine, s-au răzvrătit şi au venit îmbrăcaţi decent sâmbătă seara. Cu haine normale. Ei au venit să bea ceva. Aşa cum fac din moşi strămoşi, fără motive speciale. Ce dacă masele de oligofreni care fraternizează cu occidentul fut mai des decât o dată pe an? Treaba lor. Noi ceilalţi futem o dată, dar o facem cosmic şi cu siguranţă nu de halouin. Dar să revenim la strigoii noştri.
- Ce-ai păţit coaie, te-a bătut cineva? Eşti bine?
- M-am costumat în vampir. Ca să-i sperii pe toţi că aşa e tradiţia. Azi sug sânge!
- Normal, că în rest sugi pula.
Cam aşa e şi cu sărbătoarea asta.

Dacă tot au vrut unii ieşirea din monotonia zilnică a frecatului de mentă de la servici, puteau fi puţin mai originali. Spre exemplu, dacă îşi trăgeau pe cap un prezervativ, puteau spune că s-au deghizat într-o pulă. La unii e de înteles de ce s-au făcut vampiri. Ei arată ca o pulă zilnic, şi pe ei îi iertăm. Sau puteau să se ungă pe la gură cu căcat, şi aşa semănau mai bine cu un cur. Sau puteau merge la săpat şanţuri.
- Am un pempărs pe cap. Semăn cu un căcat. Vreau să beau o bere la un preţ de trei ori mai mare decât cel normal. Oare am vreo şanşă?
- Normal, doar e halouin, ce plm.
Posibilităţile sunt foarte multe.

Singura chestie adevărată ce m-a făcut să simt ceva de sărbătoarea asta a fost sperietura ce-am tras-o când i-am văzut pe toţi monştri la un loc. În rest...
Sărbători fericite?

Film aproape poliţist

Cu coaiele umflate

Dimineaţa veni, în sfârşit, după o noapte ridicol de plictisitoare, fără prea multe evenimente notabile, curmând starea de lehamite care cuprinsese toată secţia la final de program. Soarele tocmai se ridica timid peste copacii din parc, pornind iar drumul său zilnic pe cer, amorţind în acelaşi timp şi răcoarea de afară. Lumina sa aurie începuse a dezveli încet umbra de pe statuie, descoperind astfel şi o urmă umedă, foarte stranie, care se scurgea printre litere. Acea pată nu a rămas foarte mult timp ascunsă de ochiul vigilent al justiţiei şi într-un timp record, cel mai temut jandarm din univers sosi la locul crimei. Urma era proaspătă, dar el trebuia să se mişte repede. Lupta era contra cronometru deoarece căldura de afară începuse deja să evapore probele incriminatorii. Comixarul se aşeză în genunchi, se aplecă şi îşi înfipse vărful nasului în băltoacă. Inspiră adânc de câteva ori. "Pişat, gândi el profund. Pare a fi pişat." Ca să fie sigur, inmuie şi un deget în băltoacă, pe care apoi în băgă în gură. Simţurile sale superdezvoltate nu l-au făcut de ruşine niciodată. Într-adevăr, era pişat şi era proaspăt. 

Pentru comixarul moldo, vandalii erau inamicii publici numărul unu în ţară şi stârpirea lor era prioritatea lui numărul unu. Învăţase multe trucuri în cariera sa, împingând babele şi moşnegii care protestau în faţa primăriei că li s-a tăiat pensia. Ştia să scrie şi amenzi, cei drept mai greu, pentru că pixul şi cartea nu au fost niciodată punctele lui forte şi acum nici nu avea vre-un sens ca să-şi umple capul cu toate prostiile. "Un poliţist care gândeşte e un mit", i se tot spunea la academie, şi el a acceptat pe deplin această idee. Dar lipsa de carte l-a făcut mai ambiţios decât ceilalţi care ştiau să citească. "Eu scriu cu bastonu direct pe ficat!" era motto-ul lui. "Am să prind făptaşul cu orice preţ!"

În acea noapte comixarul îşi prelungi orele de servici, pitulându-se în boscheţi şi punând la cale cea mai amplă operaţiune de filaj din viaţa sa. Ochii săi ageri nu scăpau nici un detaliu iar urechile sale clăpăuge înregistrau toate sunetele suspecte. Mâna sa era încordată pe baston, fiind gata să lovească şi într-o fracţiune de secundă dacă era nevoie. Totuşi, în jur, totul era atât de liniştit, încât bravul om al legii adormi buştean după nici o jumătate de oră de pază. De-odată duşmanii apărură brusc şi pe neaşteptate de pe o altă alee. Se clătinau puţin şi se ciocneau câte-odată unul în altul din cauza mersului în zig-zag. Unul se opri brusc şi zise: "Coaie, stai să ma piş!" Şi se porni spre tufe, deschizându-şi prohabul şi scoţându-şi ştromeleagul afară. Un jet de pipi ţâşni cu boltă, căzând fix pe caşcheta şi faţa comixarului, trezindu-l din somnul său dulce. Dar era prea târziu. Era deja ud.

Colegii l-au găsit abia dimineaţă, zăcând în baltă, suflând din ce în ce mai greu. Încă mai ţinea în mâna dreaptă bastonul, ca un adevărat războinic. Avea urme de pişat pe faţă şi pe uniformă. Un coleg i-a ridicat puţin capul. Comixarul a zâmbit forţat, apoi a şoptit cu ultimile puteri: 

- Un fleac. M-au ciuruit!

Şi leşină în braţele camaradului. 

Unşpe Zece Zece

Foarte rar se mai întâmplă aşa ceva. Eu am rămas mut de uimire când am aflat şi sincer mi-a părut rău că în momentul ăla, dormeam, de rupeam patul sub mine. Azi a fost zece a zecea doomizece la ora zece şi zece. Adică mulţi de zece, dacă nu v-aţi prins. Şi zi de salar la egăr. Şi o grămadă de handralăi s-au gândit că e bine să-şi unească toţi odată destinele, cu mândrele lor, convinşi că atâţia zece la grămadă e de bine. O să vadă ei mai târziu. Mă însuram şi eu dimineaţă, nu refuzam aşa o ocazie, dar cum am mai zis, dormeam mult prea bine. În fine, zile importante în calendar o sa mai fie, nu-mi fac griji. 

Chiar mâine, cică e una dintre ele şi am auzit că o să fie un eveniment şi mai rar, care cu siguranţi va eclipsa ziua de azi. Aproape astronomic de important. Chiar începând cu miezul nopţii, pentru a porni festivităţile, miliarde de artificii vor lumina cerul nopţii până dimineaţă, de o să se vadă până în America, şi mii de porumbei albi vor zbura fericiţi în toate cele patru zări. Oceanele vor fierbe, frunzişul auriu va fremăta şi egăr se va opri din defrişat. O să fie emisiuni şi pe otv.  Sărbătoare mare. Şi noi, la evenimente dintr-astea ne sacrificăm bucuroşi ficatul. Nu supărăm niciodată zeii, mai ales că ei ne-au dăruit o aşa zi. Unică!

Nu pot să mă abţin şi trebuie să spun, chiar dacă sunt puţin emoţionat:

La Mulţi Ani, Elena! 

Ochii tăi ageri să vegheze asupra noastră, a tuturor!