Cu coaiele umflate
Dimineaţa veni, în sfârşit, după o noapte ridicol de plictisitoare, fără prea multe evenimente notabile, curmând starea de lehamite care cuprinsese toată secţia la final de program. Soarele tocmai se ridica timid peste copacii din parc, pornind iar drumul său zilnic pe cer, amorţind în acelaşi timp şi răcoarea de afară. Lumina sa aurie începuse a dezveli încet umbra de pe statuie, descoperind astfel şi o urmă umedă, foarte stranie, care se scurgea printre litere. Acea pată nu a rămas foarte mult timp ascunsă de ochiul vigilent al justiţiei şi într-un timp record, cel mai temut jandarm din univers sosi la locul crimei. Urma era proaspătă, dar el trebuia să se mişte repede. Lupta era contra cronometru deoarece căldura de afară începuse deja să evapore probele incriminatorii. Comixarul se aşeză în genunchi, se aplecă şi îşi înfipse vărful nasului în băltoacă. Inspiră adânc de câteva ori. "Pişat, gândi el profund. Pare a fi pişat." Ca să fie sigur, inmuie şi un deget în băltoacă, pe care apoi în băgă în gură. Simţurile sale superdezvoltate nu l-au făcut de ruşine niciodată. Într-adevăr, era pişat şi era proaspăt.
Pentru comixarul moldo, vandalii erau inamicii publici numărul unu în ţară şi stârpirea lor era prioritatea lui numărul unu. Învăţase multe trucuri în cariera sa, împingând babele şi moşnegii care protestau în faţa primăriei că li s-a tăiat pensia. Ştia să scrie şi amenzi, cei drept mai greu, pentru că pixul şi cartea nu au fost niciodată punctele lui forte şi acum nici nu avea vre-un sens ca să-şi umple capul cu toate prostiile. "Un poliţist care gândeşte e un mit", i se tot spunea la academie, şi el a acceptat pe deplin această idee. Dar lipsa de carte l-a făcut mai ambiţios decât ceilalţi care ştiau să citească. "Eu scriu cu bastonu direct pe ficat!" era motto-ul lui. "Am să prind făptaşul cu orice preţ!"
În acea noapte comixarul îşi prelungi orele de servici, pitulându-se în boscheţi şi punând la cale cea mai amplă operaţiune de filaj din viaţa sa. Ochii săi ageri nu scăpau nici un detaliu iar urechile sale clăpăuge înregistrau toate sunetele suspecte. Mâna sa era încordată pe baston, fiind gata să lovească şi într-o fracţiune de secundă dacă era nevoie. Totuşi, în jur, totul era atât de liniştit, încât bravul om al legii adormi buştean după nici o jumătate de oră de pază. De-odată duşmanii apărură brusc şi pe neaşteptate de pe o altă alee. Se clătinau puţin şi se ciocneau câte-odată unul în altul din cauza mersului în zig-zag. Unul se opri brusc şi zise: "Coaie, stai să ma piş!" Şi se porni spre tufe, deschizându-şi prohabul şi scoţându-şi ştromeleagul afară. Un jet de pipi ţâşni cu boltă, căzând fix pe caşcheta şi faţa comixarului, trezindu-l din somnul său dulce. Dar era prea târziu. Era deja ud.
Colegii l-au găsit abia dimineaţă, zăcând în baltă, suflând din ce în ce mai greu. Încă mai ţinea în mâna dreaptă bastonul, ca un adevărat războinic. Avea urme de pişat pe faţă şi pe uniformă. Un coleg i-a ridicat puţin capul. Comixarul a zâmbit forţat, apoi a şoptit cu ultimile puteri:
- Un fleac. M-au ciuruit!
Şi leşină în braţele camaradului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu